Mirosul de paine arsa al traumei

by - luni, aprilie 26, 2010


Am gasit pe site-ul psihoterapeutului Eugen Hriscu un articol extraordinar despre terapie si sensul ei.

Well, you know, Doc, when something happens, it can leave a trace of itself behind. Say like, if someone burns toast. Well, maybe things that happen leave other kinds of traces behind. Not things that anyone can notice, but things that people who “shine” can see. Just like they can see things that haven’t happened yet.
Dick Hallorann in The Shining

ce nu-i spune Dick Hallorann, batranul gardian al hotelului Overlook, micutului Danny este ca mirosul de paine arsa al lucrurilor care s-au intamplat in camerele si pe coridoarele hotelului are proprietatea de a atrage oameni si evenimente.. de a organiza intamplari si dialoguri.. de a declansa comportamente.. reactii.. emotii si decizii care, toate, vor conduce la drama repetarii tragediei initiale.
si ca tocmai eforturile pe care participantii le fac pentru a impiedica trecutul sa se repete sunt cele care le vor pecetlui soarta..
adesea, oamenii vin in terapie pentru ca vad lucrurile repetandu-se.. vad a treia, a patra relatie care se incheie cu acelasi dezastru – violenta sau infidelitate sau dezinteres.. vad noul job pierdut in acelasi fel in care l-au pierdut si datile anterioare.. se despart de inca un prieten in conditii suspect de similare cu felul in care acelasi lucru s-a petrecut cu ceva timp in urma.
si.. ieri.. vad la televizor.. un popor care, saptezeci de ani mai tarziu, traieste aceeasi drama..
imi imaginez ca lucrurile s-au intamplat asa: turnul de control comunica pilotilor polonezi instructiuni pentru aterizarea in conditii de siguranta.. si accentul rusesc cu care sunt rostite comenzile in limba engleza declanseaza calatoria in timp.. “ce stiu ei.. niste rusnaci alcoolici si prosti“, se vor fi gandit pilotii.. imbatati, ca Jack Torrence, de alcoolul imaterial al urii transmise peste generatii.. ura supravietuitorilor celor 22 000 de victime de la Katyn.. “noi nu vom fi ca ei, cei 22 000.. neajutorati.. noi suntem puternici.. putem sa decidem si vom ateriza la Smolensk pentru ca asa vrem noi!
trauma din trecut se va repeta in prezent, pana cand cineva.. cumva.. va altera trecutul.
dar cum, ma intreaba adesea clientii mei, cum putem schimba trecutul? ce a fost nu mai poate fi modificat, nu-i asa?
acesta este scandalul psihoterapiei psihodinamice.. aceasta este paradigma care a fost refuzata timp de zeci de ani de terapiile cognitiv-comportamentale si re-apropiata o data cu dezvoltarea terapiei schemelor in cadrul cognitiv-comportamntalismului.
trauma este o camera din capul nostru.. o camera inchisa si nevizitata de mult timp.. si continutul ei devine realitatea din jur atunci cand din frica sau din lipsa de aplecare pentru “povestile stupide din copilarie” sau din dorinta de a polei trecutul cu foita de aur a idealizarii.. nu ii trecem pragul.
The Shining este filmul unei terapii.. terapia lui Jack Torrence. Terapeutul sau, Dick Hallorann il insoteste pe Danny, copilul lui Jack, copilul DIN Jack.. prin hotelul cu multe camere al psihicului sau, pana in camera 217, camera ororilor.. acolo unde, cu multi ani in urma.. Jack a fost martorul unei crime.. crima la care orice copil cu un tata alcoolic este martor. Si rasismul lui Jack stimulat de fantomele insetate de sange face parte din terapie. Se numeste transfer.
figurile protectoare.. mama.. prietenul imaginar Tony.. chiar si Dick, terapeutul, il pot ajuta doar pana la un punct.
in scena din final, fugind prin labirintul urias, cu personificarea traumei pe urmele sale.. Danny trebuie sa faca lucrul de care ii este cel mai frica.. sa se opreasca din fuga si sa mearga inapoi.. sa se apropie de fantasma infricosatoare si sa respire in prezenta ei terifianta.. nu sa o omoare.. ci sa o lase sa moara, omorand frica de ea.






- Originalul este AICI -

You May Also Like

0 comments